Unul dintre obiectele doborâte de forțele aeriene americane cu o rachetă de 400.000 de dolari ar putea fi un balon de 12 dolari care a fost lansat de membrii unui cerc de amatori din statul Illinois, potrivit presei internaționale,scrie realitatea.net.

Potrivit rapoartelor de urmărire ale Administrației Naționale pentru Oceane și Atmosferă, balonul a zburat deasupra teritoriului Yukon din Canada pe 11 februarie, în aceași zi în care Statele Unite ale Americii au declarat că au doborât un obiect misterios în acea zonă.

Tot atunci, „Brigada de Baloane”, un club american, a declarat că unul dintre baloanele sale a dispărut. Clubul trimite baloane la mare altitudine, apoi le urmărește traseul pe tot globul. Un astfel de balon poate costa între 12 și 180 de dolari. Balonul a făcut înconjurul globului de mai multe ori, înainte de a fi declarat dispărut.

Scenariile cu privire la baloanele misterioase au circulat intens în mass media în ultimele săptămâni. Cluburi care, din pasiune, trimit baloane în atmosferă, ar putea fi „răufăcătorii” mult vânați.

Pe de altă parte, aceste baloane pot fi periculoase pentru traficul aerian, fiind ridicate la mare altitudine.

Într-o intervenție la Realitatea Plus, europarlamentarul Eugen Tomac a comentat:

„În cazul de față da, e vorba despre un balon inofensiv care a fost scăpat de sub control. Însă au existat și infomații foarte clare cu acel balon spion chinezesc,care a trezit o mare dezbatere în Statele Unite. Evident că toate aceste subiecte au și un scop foarte precis, și anume de a justifica bugetele uriașe pe care le are armata Americană și evident, eficiente și pentru noi. Este important să menținem o legătură cât mai strânsă cu Statele Unite pentru că este garantul securității noastre, uitându-ne la ce se întâmplă în jur, dar este evident că acest gen de amatorism se poate transforma și într-o tragedie, pentru că reprezintă un pericol pentru avioanele care zboară în fiecare oră.”

Articolul precedentAmendă jenantă, de 7.500 de lei, de la statul român pentru OMV, compania cu un profit de 10,3 miliarde
Articolul următorDepresia și anxietatea. Ce alimente trebuie sa consumi ca să scapi de ele