13 autospeciale destinate structurilor de ordine publică și rutieră au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, contribuind astfel la îmbunătățirea modului în care polițiștii răspund la solicitările cetățenilor, precum și la creșterea gradului de siguranță pe care polițiștii o au la intervenții.

În data de 22 octombrie a.c., 13 autospeciale Dacia Logan au intrat în dotarea structurilor operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să poată beneficia de un plus de siguranță și de un serviciu polițienesc de calitate sporită.

Autospecialele fac parte din programul de înzestrare cu mijloace auto desfășurat de M.A.I. în acest an, achiziție făcută din fondurile proprii.

Articolul precedentProiect de lege privind interzicerea angajării în instituțiile publice a celor cu pensii foarte mari
Articolul următorLansare de carte la Biblioteca Județeană Alexandru Odobescu din Călărași