Meteorologii au comunicat, marți, o primă actualizare a avertizărilor meteo emise pentru această săptămână. Informarea meteo de instabilitate atmosferică a fost prelungită până vineri, la ora 23.00.
“În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.
Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp”, anunță meteorologii, cu mențiunea că instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârșitul săptămânii.
De asemenea, în 22 de județe a intrat în vigoare un cod galben care este valabil până marți seară, la ora 21.00: “În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și Orientali, Oltenia, vestul și nordul Munteniei și estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi și în restul Munteniei, precum și în Dobrogea și Moldova, dar pentru intervale mai scurte de timp.” Județele vizate sunt Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea și Vrancea.