Polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Lehliu au înapoiat unui bărbat în vârstă de 74 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, bagajele uitate în tren.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Lehliuîn timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe trenul care circula din direcția București Obor către Fetești, au fost sesizați de un călător, că un bărbat a coborât din tren în stația Sărulești, iar bagajele acestuia au rămas în tren.
În primul vagon au fost găsite mai multe pungi cu îmbrăcăminte, o geantă de umăr și o borseta în care se afla suma de 16.400 de lei, În urma verificărilor a fost identificat proprietarul, un bărbat în vârstă de 74 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, care a declarat că i-au rămas bagajele în tren după ce a coborât în stația Sarulești pentru a merge la toaletă, transmite IPJ Călărași.
Bagajele au fost predate călătorului de către polițiști.
Sursa: Realitatea de Calarasi