Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați sâmbătă cu privire la faptul că, în cadrul unei acțiuni de vânătoare organizată pe fondul de vânătoare Beriu, ar fi fost rănit prin împușcare un membru vânător participant.
„Polițiștii deplasați la fața locului au stabilită că partida de vânătoare a fost organizată în baza unei autorizații emise pentru recoltarea de fazani, vulpi și șacali. Au participat 13 membri vânători și un candidat. Unul dintre vânătorii participanți, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a tras cu arma deținută legal, la vederea unui fazan, ocazie cu care l-a rănit în mod accidental prin împușcare pe un alt participant la vânătoare, cauzându-i plăgi prin împușcare cu alice la nivelul brațului, a umărului drept și a feței”, a transmis IPJ Hunedoara.
Bărbatul rănit, în vârstă de 49 de ani, a fost transportat la Spitalul Municipal Orăștie și, ulterior la Spitalul Judeţean din Deva, aflându-se în stare conștientă și stabilă.
Polițiștii au fost prelevate probe materiale și a fost ridicată arma și muniția persoanei care a efectuat focul de armă ce a condus la rănirea bărbatului.
În acest caz a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă
Sursa: Realitatea de Hunedoara