În data de 25 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au oprit pentru control pe DJ 301, în interiorul localității Vasilați, județul Călărași, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul București.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o concentrație de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.   

Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g./l. alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reținut fără drept de circulație.

Articolul precedentIntervenție la incendiu de vegetație uscată la periferia oraşului Olteniţa
Articolul următor39 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore