Viorel Ivanciu, viceprimarul municipiului Călărași, a anunțat că proiectul de buget al municipiului Călăraşi ar putea fi aprobat în cadrul Consiliului Local până pe 20 aprilie a.c.

„Sper ca bugetul să fie aprobat undeva, între 15 şi 20 aprilie. După care vor urma procedurile simple pentru achiziția de lucrări. Lucrările mici vor putea demara după 10-15 mai, însă la cele mai mari pentru care se organizează licitaţii, vor demara prin august – septembrie, desigur dacă acele licitaţii nu vor fi contestate.”, a spus Ivanciu.

Potrivit proiectul de buget, postat deja pe site-ul primăriei, veniturile şi cheltuielile sunt estimate la 113.318.000 lei. Veniturile proprii din impozite şi taxe sunt estimate la 47.961.000 lei.

Pentru 2019, sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul municiilor sunt de 5.410.000 lei. Cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit sunt estimate la 50.8065.000 lei iar Sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, la 7.666.000 lei.

Cheltuielile de personal pentru 2019 sunt estimate la 16.600.000 lei.

Articolul precedentAPIA Călărași efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale
Articolul următorLuni, 15 aprilie, spectacol caritabil în Sala Barbu Știrbei pentru micuțul Luca