În data de 04 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Călărași au oprit pentru control pe strada București, din municipiul Călărași, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Independența, județul Călărași.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,56 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.        

NU VĂ URCAŢI LA VOLAN, DACĂ AŢI CONSUMAT BĂUTURI ALCOOLICE!

Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g./l. alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reținut fără drept de circulație.

Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru șofer, pasageri și ceilalți participanți la trafic crescând șansele de implicare într-un accident rutier.

Articolul precedentAmenzi de 273.000 lei date călărășenilor care nu au respectat restricțiile de circulație
Articolul următorPrimăria Călărași a luat o serie de măsuri pentru redeschiderea școlilor