Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au întocmit dosar penal unui bărbat care a condus un autoturism sub influența alcoolului.
La data de 04 august a.c., polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.