Comisia Europeană cere statelor membre să emită certificatele digitale COVID înainte de 1 iulie în spațiul comunitar. Care sunt condițiile de călătorie aplicate zonelor risc epidemiologic de Uniunea Europeană.
Într-o actualizare la recomandările făcute pentru emiterea certifcatelor digitale COVID la nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană solicită eforturi suplimentare din partea statelor membre pentru a se asigura punerea în aplicare fără probleme înainte de data intrării în vigoare, 1 iulie.
„În acest scop, statele membre ar trebui să utilizeze, în cea mai mare măsură posibilă, instrumentele existente în temeiul legislației naționale pentru a începe să emită certificatele digitale COVID ale UE încă înainte de intrarea în vigoare a regulamentului de bază la 1 iulie. În cazul în care legislația națională prevede verificarea certificatelor COVID-19, titularii unui certificat digital UE COVID-19 ar putea deja să îl folosească atunci când călătoresc”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Comisia a anunțat că va sprijini acest proces prin lansarea, marți, 1 iunie, a părții centrale a certificatului digital UE COVID-19, respectiv a gateway-ului UE care stochează cheile publice necesare verificării unui certificat digital COVID al UE. Având în vedere că prin intermediul portalului UE nu se face schimb de date cu caracter personal, statele membre ar putea utiliza deja funcționalitatea acestuia.
Comisia Europeană a mai propus, luni, actualizarea criteriilor comune pentru zonele cu risc epidemiologic și introducerea mecanismului de „frânare de urgență”, pentru a avea în vedere incidența noilor variante de coronavirus de îngrijorare (VOC) sau de interes (VOI). Propunerea include, de asemenea, și dispoziții specifice privind copiii pentru a asigura unitatea familiilor și o perioadă pentr teste de valabilitate standard. Actualizarea pentru condițiile de călătorie în interiorul UE se bazează pe harta codificată în culori publicată de Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC).
RESTRICȚIILE aplicate în ZONELE de călătorie în UE: de la verde la roșu închis:
ZONE VERZI: Fără restricții
ZONE PORTOCALII: Statele membre ar putea solicita un test înainte de plecare (antigen rapid sau RT-PCR).
ZONE ROȘII: Statele membre ar putea solicita călătorilor să fie supuși unei carantine, cu excepția cazului în care au un test înainte de plecare de tip antigen rapid sau RT-PCR).
ZONE ROȘU-ÎNCHIS: Călătoriile neesențiale ar trebui să fie intens descurajate. Rămân valabile testarea anti-COVID-19 și carantinarea.
Persoanele complet vaccinate care dețin certificate de vaccinare în conformitate cu certificatul digital COVID al UE ar trebui să fie exceptate, în călătorii, de la teste sau carantina de 14 zile după ultima doză de vaccin. Aceasta ar trebui aplicată și persoanelor care au trecut prin boală și au primit o singură doză de vaccin administrat în două doze. În cazul în care statele membre acceptă dovada vaccinării pentru a renunța la restricțiile la libera circulație și în alte situații, de exemplu după prima doză dintr-o serie de două doze, acestea ar trebui să accepte, de asemenea, în aceleași condiții, certificate de vaccinare anti-COVID-19.
Persoanele care s-au recuperat după boală, care dețin certificate în conformitate cu certificatul COVID digital al UE ar trebui să fie exceptate de la testarea în interes de călătorie sau de carantină în primele 180 de zile după un test RT-PCR pozitiv.
Persoanele cu un certificat de test valabil în conformitate cu certificatul COVID digital al UE ar trebui să fie exceptate de la carantină.
Comisia mai propune o perioadă de valabilitate standard pentru teste: 72 de ore pentru testele RT-PCR și, dacă este acceptată de un stat membru, 48 de ore pentru testele rapide de antigen.
Potrivit realitatea.net, săptămâna trecută Serviciul de Telecomunicații Speciale a anunțat că testarea interconectării la nivelul UE a certificatelor verzi de călătorie a fost un succes. Certificatul verde are date precum numele și prenumele, data nașterii, statul membru emitent și date medicale.
Certificatele digitale UE sunt gratuite și vor facilita călătoriile în spațiul european fără restricții epidemiologice, nefiind îngrădită libertatea de mișcare.
Ce conține certificatul verde anti-COVID-19
Certificatul digital UE conține date de identificare esențiale – numele și prenumele, data nașterii, statul membru emitent, date medicale privind categoria pentru care se emite documentul, precum și un identificator unic al certificatului.
UE a propus forma certificatelor pentru cele trei tipuri de situații: persoane vaccinate, persoane recuperate după COVID și persoane care au un test negativ în ultimele 72 de ore.
După implementarea sistemului informatic în țara noastră, preluarea datelor ce vor fi incluse în certificatele digitale UE se va realiza automat din Registrul Electronic Național de Vaccinări pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 și din aplicația Corona-Forms pentru persoanele care au un test negativ în ultimele 72 de ore și persoanele care s-au recuperat după infectarea cu virusul SARS-CoV-2.
Sursa: Realitatea de Diaspora