Miercuri, 13 noiembrie, Consiliul Județean Călărași s-a întrunit în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat doar proiectul de hotărâre privind repartizarea sumelor din fondul constituit la dispoziția Consiliului Județean Călărași, în proporţie de 7,5%, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, pe unități administrativ – teritoriale, pe anul 2019.
Nemulțumiți de sumele pe care primăriile PSD le vor primi, consilierii PSD și ALDE s-au retras din ședință. Ședința a continuat cu doar 17 consilieri care au aprobat în unanimitate repartizarea sumelor din fondul constituit la dispoziția Consiliului Județean Călărași, în proporţie de 7,5%, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, pe unități administrativ – teritoriale, pe anul 2019, în valoare de 15.135.000 de lei, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărare.
50 de primării din județul Călărași vor primi bani. Cinci dintre acestea vor primi finanțare și pentru reparațiile școlilor din comunele respective. Este vorba despre Dragoș Vodă, Gălbinași, Nana, Nicolae Bălcescu și Ștefan Vodă. Printre primăriile care nu au primit niciun ban se numără Oltenița, Călărași, Budești, Lehliu – Gară și Fundeni.