Antrenorii de fitness dezvăluie ce exerciții fizice pentru întărirea musculaturii după 50 de ani trebuie să faci pentru a fi în formă. Aceștia au decis care sunt cele mai bune variante, în funcție de nevoile tale de la o anumită vârstă. Este important să îți pui musculatura în funcțiune pentru a avea o viață sănătoasă.

Exerciții fizice pentru întărirea musculaturii după 50 de ani

Pentru că organismul îmbătrânește, corpul va suferi mai multe schimbări importante. De la masa musculară, la putere, forță și rezistență, acestea trebuie întreținute pentru a funcționa corespunzător. În cazul în care nu faci nimic pentru a le păstra, mușchii se vor subția și vei experimenta diferite probleme de mobilitate.

De aceea, este foarte important să faci câteva exerciții fizice pentru întărirea musculaturii după 50 de ani. Astfel, vei fi în formă, vei fi energică și te vei bucura altfel de viață. Sportul și mișcarea sunt esențiale pentru un stil de viață sănătos și echilibrat. De asemenea, alimentația joacă un rol esențial în acest proces. Motiv pentru care îți propunem o listă cu alimente pentru micul dejun care accelerează metabolismul. Pentru a te asigura că îți îmbunătățești condiția musculară, asigură-te că practici următoarele obiceiuri de fitness:

Antrenamente cu greutăți

Este esențial să începi antrenamentele de acest fel cu repetări mai mari. Adică, seturile de ridicări trebuie împărțite în mai multe cicluri. De la cinci repetări pentru forță, la 12 repetări pentru masă musculară în creștere, vei asigura nivelul complet de mișcare pentru a-ți antrena musculatura. În cazul rezistenței musculare, vei avea nevoie de mai mult de 12 repetări. Acest antrenament se practică pentru orice parte a corpului dorești să îmbunătățești.

Completează cu seturi compuse

O altă propunere de exerciții fizice pentru întărirea musculaturii după 50 de ani sunt seturile compuse. În această situație, un set compus înseamnă efectuarea a două sau a mai multor exerciții diferite, unul după altul, care vizează aceeași grupă musculară, scrie publicația Eat This, Not That.

Astfel, vei crește rezistența mușchilor. Poți face seturi de flotări cu greutăți, urmate de seturi de flotări simple, fără alte obiecte.

Cardio la final de antrenament

Pentru a te bucura complet de beneficiile unui antrenament cu greutăți, este indicat să termini cu puțin cardio. Această variantă îți va pune la încercare corpul. În acest caz, poți folosi scările sau o bicicletă, în cazul în care nu dispui de aparatură specială. Spre exemplu, genuflexiuni cu greutatea corpului, cu 15 repetări vor fi suficiente. Spatele trebuie să rămână drept, pieptul în față și coboară ușor. Apoi, împinge în sus corpul prin călcâie, flexând fesele.

Fii cât mai activ pe tot parcursul zilei

Chiar dacă ai terminat antrenamentele, este foarte bine să te mai miști pe timpul zilei. Printre exerciții fizice pentru întărirea musculaturii, nu uita de activitățile zilnice de mișcare. În loc să iei liftul, alege să mergi pe scări, spre exemplu, scrie US Today.

Articolul precedentCalendarul examenului de BAC 2023 a fost modificat. Când se vor face înscrierile
Articolul următorADM Cares și Fundația World Vison România lansează un nou proiect Agricultura 4.0 în liceele agricole din județele Brăila, Călărași și Constanța