Arena Ion Comşa va găzdui duminică, de la ora 12.00 meciul dintre Dunărea şi Concordia Chiajna, din cadrul etapei a 23-a a sezonului regulat al ligii I Betano la fotbal. Un duel de importanţă majoră pentru Dunărea Călărași, în opinia lui Dan Alexa, în condiţiile în care va întâlni, până la urmă, o contracandidată la evitarea retrogradării.

Antrenorul Dan Alexa a declarat vineri că jucătorii săi pot face o partidă bună la capătul căreia să obţină şi un rezultat favorabil.

„Ne aşteaptă un meci greu duminică, împotriva unei contracandidate de-a noastră evitarea retrogradării. O echipă care vine ca şi noi, după o lungă perioadă în care nu a câştigat. O echipă care s-a întărit cu jucători buni, chiar foarte buni, în perioada asta şi mă aştept să joace câţiva dintre ei titulari.

Un meci diferit faţă de cel cu Steaua, pentru că miza este foarte mare. E foarte important să ne distanţăm faţă de ei. Am încredere în jucătorii mei, cred că putem face un meci bun şi un rezultat pe măsură.” a spus Alexa.

„Repet, e un meci cu miză. Are valoarea unui meci din play-out, pentru că jucăm direct cu o contracandidată.”, a concluzionat acesta.

Dunărea şi Concordia sunt vecine în clasament ocupând locurile 12 şi respective 13 (departajate de un singur punct). În tur, scorul a fost egal, 1-1, golul echipei noastre fiind reuşit de Keyta, în finalul primei părţi din penalty.

Articolul precedentDunărea Călărași – Concordia Chiajna, mâine de la ora 12.00, pe arena Ion Comșa
Articolul următorDunărea Călărași câștigă duelul contracandidatelor la retrogradare