Cel putin 35% din fondurile de dezvoltare ruralà (Pilonul II) al PAC vor fi locate pentru angajamente de agromediu care promoveazà practicile de mediu, climatice si de bunastare a animalelor. Beneficiarii fondurilor din Pilonul II al PAC vor trebui să depună eforturi suplimentare în favoarea mediului și a climei, mai ambițioase decât eco-schemele Pilonului I (ce încurajează practici agricole mai sustenabile), anunță eurodeputatul Dan Motreanu(PNL, PPE), într-o postare pe Facebook.

Măsurile vor fi stabilite de către fiecare stat membru în parte, cu posibilitatea defalcării la nivel regional. Obiectivele sunt următoare: inversarea tendinței de pierdere a biodiversității; protecția apei și a solului, conservarea peisajului; păstrarea resurselor genetice; atenuare/adaptare la schimbări climatice.

Astfel de măsuri sunt co-finanțate de statele membre în baza unui contract multianual, pe o perioadă de 5-7 ani, iar plățile către agricultori vor avea o rată fixă și vor fi bazate pe rezultate, menționează eurodeputatul, vicepreședintele Comisiei de Mediu (ENVI) din Parlamentul European.

Noua Politică Agricolă Comună (PAC) sprijină tranziția către o agricultură mai durabilă, cu ambiții sporite în ceea ce privește clima, mediul și bunăstarea animalelor. Politica de dezvoltare rurală a Uniunii Europene constituie Pilonul II al PAC și este cofinanțată din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și din contribuțiile statelor membre.

„Planurile strategice naționale se vor alinia Pactului Verde și vor încorpora șase ținte din strategiile sale „De la fermă la consumator” și privind biodiversitatea. Odată depuse (până la 31 decembrie) și aprobate de Comisia Europeană, planurile strategice naționale vor pilota agricultura europeană pe toată perioada tranziției către o agricultură durabilă,”concluzionează Dan Motreanu.

Click AICI  pentru măsurile de mediu și climă finanțate în România prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în exercițiul financiar anterior, 2014-2020, dar și în 2021

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentFOTO Incendiu violent în Ialomița. Pompierii din două județe se luptă cu flăcările
Articolul următorGabriel Oprea, mesaj de 1 Decembrie: „România nu poate fi puternică fără un sistem de securitate puternic”