În data de 25 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Secției 4 Poliție Rurală Dragalina, în colaborare cu reprezentanții unei societăți de distribuție a energiei electrice, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor de energie electrică.
Au fost depistate 2 persoane pe raza comunei Dragalina, județul Călărași, care au folosit instalații clandestine în scopul racordării directe la rețeaua de energie electrică.
Pe numele acestora polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii de furt și executarea și folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurarea energiei electrice.
Polițiștii au aplicat de 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 de lei, 2 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și 1 la HG 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
De asemenea, a fost ridicată în vederea confiscării și suma de 178 lei.