Cu moralul oarecum ridicat după remiza obţinută în urmă cu o săptămână la Miercurea Ciuc, Dunărea Călărași a început relativ prudent partida cu Ripensia, din runda a 5-a, dar cu gândul la prima victorie stagională.

După câteva momente de tatonări, echipa noastră iroseşte prima ocazie în minutul 6 când Thaer Bawab a reluat cu capul peste transversală dintr-o poziţie bună. Tot el avea să-şi treacă în cont şi a doua ocazie în minutul 11, şutul său din careu trecând peste poartă.

Ripensia, echipă care n-a venit în excursie la Călăraşi, bifează prima mare ocazie în minutul 13 când balonul trimis de Albert Voinea a muşcat bara transversală!

Dunărea revine în atac irosind o altă oportunitate prin Robert Boboc în minutul 28, trasorul trimis de la peste 25 de metri trecând puţin pe lângă bara laterală.

Spre finalul primei părţi, bănăţenii produc ceva emoţii în careul Dunării, însă defensiva noastră e la post!

Pauza pare să fie un sfetnic bun, „galben – albaştrii” reuşind în minutul 52 să se desprindă şi pe tabelă. Bogdan Rusu e faultat în careu iar penalty-ul e transformat cu precizie de căpitanul Georgian Honciu

Urmează 2-3 minute de foc la poarta Ripensiei, Bogdan Rusu şi Robert Boboc ratând din poziţii clare.

Ripensia ripostează prin şutul lui Apro trimis de la 20 de metri, nu cu mult peste poartă.

Dunărea se putea desprinde în minutul 72. Bogdan Rusu centrează perfect în careu însă din alergare Ciprian Gliga, intrat la pauză în locul lui Bawab, trimite pe lângă, deşi era faţă în faţă doar cu tânărul portar Mociu!

Şi cum ocaziile se răzbună, în loc de 2-0, tabela se închide la 1-1. Centralul Sergiu Popa dictează în mod eronat penalty pentru Ripensia în minutul 90, apreciind că balonul ar fi fost oprit cu mâna de Şandru care a atacat mingea prin alunecare. Execută Adrian Zaluschi, un „decar” cu reale calităţi şi Ripensia pleacă de la Călăraşi cu un punct nesperat.

Dunărea bifează a doua remiză consecutivă, aflându-se cu 2 puncte pe 18. Sâmbăta viitoare, „galben – albaştrii” vor juca în deplasare cu ultima clasată, Sportul Snagov, învinsă, sâmbătă la Arad de UTA cu 4-0!

Dunărea Călăraşi – Ripensia Timişoara 1-1

Au marcat: Georgian Honciu (52’ – penalty) / Adrian Zaluschi (90+1’ – penalty)

Dunărea: 33. Nicolai Calancea – 2. Alex Sabangeanu, 73. Radu Crişan, 20. Bogdan Şandru, 27. Gaston Mendy – 15. Robert Boboc, 10. Georgian Honciu (5. Matheus Dis, 84’) – 8. Gabriel Preoteasa, 11. Thaer Bawab (17. Ciprian Gliga, 46’), 28. Alexandru Zete (7. Salvatore Marrone, 77’) – 90. Bogdan Rusu.

Rezerve: 1. Stefan Krell – 9. Ekollo Malolo, 22. Ekrem Oltay, 96. Alin Mutu.

Antrenor: Cristian Pustai

Ripensia: 12. Haralambie Mociu – 2. Caius Lungu, 6. Claudiu Apro, 25. Mihai Hecsko, 19. Călin Toma – 14. Alex Popovici (11. Denis Golda, 79’), 8. Alexandru Neagu, Adrian Zaluschi, 24. Marian Tudorache (95. Marius Fotescu, 56’) – 9. Albert Voinea, 18. Tudor Călin (23. Vlad Chera, 84’).

Rezerve: 1. Ştefan Dobre – 5. Andrei Tinc, 7. Adrian Popa, 22. Gabriel Stoi

Antrenor: Alexandru Pelici Drăghicescu.

Au arbitrat: Sergiu Popa (Aiud) – Cosmin Vatamanu şi Mihăiţă Necula (ambii din Bucureşti); Rezervă: Mihai Amorăriţei (Câmpina)

Observatori: Marian Deaconu (Ploieşti) şi Lucian Cârjă (Constanţa).

Cartonaşe galbene: G. Mendy (82) / Al. Voinea (59), A. Popovici (68), C. Toma (76)

Articolul precedentJandarmeria Călărași va asigura ordinea publică la Târgul de toamnă Călărași
Articolul următorPatru cazuri de infecție cu West Nile înregistrate în județul Călărași