În perioada 1- 8 septembrie a.c., efective de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Călărași, I.S.U. Călărași și Poliția Locală, vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentul tradițional Târgul de Toamnă – ediţia 2019, organizat de autoritățile locale în incinta Oborului din municipiul Călăraşi.

Astfel, jandarmii vor patrula zilnic în apropierea oborului și în zonele limitrofe ale acestuia și vor acționa cu preponderență pentru prevenirea apariției oricăror incidente dar și pentru depistarea persoanelor care săvârșesc fapte contravenționale sau penale, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățenilor.

Totodată, în acest sfârșit de săptămână, jandarmii călărășeni au acționat, alături de polițiști, pompieri și polițiști locali, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la manifestările publice organizate în zona de competență, după cum urmează:

  • Vineri, 30 august, a.c., începând cu ora 17.00, cu ocazia desfășurării Procesiunii religioase a „Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Trifești”, pe traseul ce va fi parcurs, pe jos, din zona Colegiului Agricol spre Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (Volna) Călărași, unde va fi depusă, dar și pe timpul închinării credincioșilor la această relicvă, în zilele de 31 august și 01 septembrie;
  • Sâmbătă, 31 august, a.c., pe timpul disputării meciurilor de fotbal dintre echipele AFC Dunărea 2005 Călărași și F.C. Ripensia Timișoara, începând cu ora 11.00, pe stadionului „Ion Comșa” din municipiul Călărași și echipele AS FC Agricola Borcea și ACS Mostiștea Ulmu, ora 18.00, pe stadionul din comuna Borcea.

Jandarmeria Călăraşi îi sfătuieşte pe cetăţenii care vor participa la evenimentele enumerate să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să nu depășească limitele decenței comportamentale; să nu consume băuturi alcoolice decât în locuri special amenajate, să evite implicarea în conflicte de orice natură; să acorde o atenţie sporită modului de păstrare a bunurilor şi obiectelor personale și să semnaleze prompt jandarmilor aflați în dispozitiv orice comportament contrar normelor legale de conviețuire socială sau bunelor moravuri.

Articolul precedentAcțiune integrată cu peste 100 de polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră, ieri, pe raza județului Călărași
Articolul următorDunărea Călărași a pierdut cele 3 puncte, în minutul 90, în partida cu Ripensia