Ploaia și Sepsi Sf Gheorghe au oferit un duș extrem de rece echipei de pe malul Borcei. Dunărea Călărași a pierdut cu un neverosimil 0-3 iar Dan Alexa recunoaște că echipa este în criză.

Oaspeţii au început tare, ratând o primă ocazie în minutul 2 prin golgheterul Birahima Tandia care a reluat periculos pe lângă din marginea careului.

Dunărea răspunde 14 minute mai târziu, când Aymen Souda pătrunde în careu dar şutul său e prins de portarul Robert Niczuly.

Sepsi deschide scorul în minutul 18. Simonovski primeşte o pasă în careu, îi lasă mingea lui Bryan Nouvier, francezul marcând cu un şut din întoarcere cu toată opoziţia lui Gligorov.

În minutul 20, arădeanul Ovidiu Haţegan a anulat un gol al Dunării pe motiv de fault. Se înmulţesc cornerele la poarta covăsnenilor însă prima repriză se încheie cu avantajul fragil al lui Sepsi.

La pauză, Dan Alexa renunţă la Bourceanu şi Carnat aruncându-i în luptă pe Stelian Cucu şi Sacha Clemence. Oaspeţii însă au două momente incredibile, ambele semnate de atacantul macedonean, Marko Simonovski, autorul unicului gol al lui Sepsi din tur.

Primul în minutul 53 când l-a învins pe Cezar Lungu cu un şut de pomină de la marginea careului mare iar cel de-al doilea 4 minute mai târziu când după o combinaţie cu Adrian Rus pune latul şi înscrie cu un şut plasat din 7-8 metri.

Galben – albaştrii resimt puternic cele două lovituri de ciocan şi până la final nu izbutesc decât o ratare a lui Alin Dobrosavlevici care a trimis cu capul lobat peste poartă din preajma careului mare.

Criza continuă la Călăraşi, lucru admis la conferinţa de presă şi de antrenorul Dan Alexa. Urmează ultima partidă programată în acest an, în deplasare cu FC Botoşani, meciul urmând a se desfăşura joi, 20 decembrie de la ora 17.30 de minute.

Dunărea Călăraşi – Sepsi Sf. Gheorghe 0-3

Au marcat: Bryan Nouvier (18), Marko Simonovski (53, 57)

Dunărea (1-4-4-2): 1. Cezar Lungu – 23. Filip Gligorov, 17. Alin Dobrosavlevici, 35. Walace Da Silva, 27. Gaston Mendy – 22. Alexandru Munteanu (89. Georgian Honciu, 62’), Gabriel Simion, 55. Alexandru Bourceanu (8. Stelian Cucu, 46’), 9. Nicolae Carnat (33. Sacha Clemence, 46’) – 29. Mediop Ndiaye, 7. Aymen Souda.

Rezerve: 12. Gabriel Popa – 19. Valentin Alexandru, 11. Bodo Kanda, 10. Valentin Munteanu

Antrenor: Dan Alexa

Sepsi: 33. Robert Niczuly – 2. Gabriel Moura, 3. Ousmane Viera, 5. Igor Jovanovic, 96. Florin Ştefan (7. Stephan Draghici 79’) – 4. Adrian Rus (77. Stefan Velev, 57’), 14. Aliaksandr Karnitski – 9. Bryan Nouvier, 8. Gabriel Vasvari, 10. Birahima Tandia (11. Daisuke Sato, 65’) – 70. Marko Simonovski.

Rezerve: 95. Csongor Fejer – 23. Joseph Mensah, 80. Attila Hadnagy, 16. Ionuţ Ursu.

Antrenor: Eugen Neagoe

Au arbitrat: Ovidiu Haţegan (Arad) – Radu Ghinguleac, Mircea Grigoriu (ambii Bucureşti). Rezervă: Horia Mladinovici (Bucureşti)

Observatori: Nicolae Marodin, Adrian Ionescu (LPF), ambii Bucureşti.

Cartonaşe galbene: G. Simion (49’) / 21. B. Tandia (21’) B. Nouvier (72’)

Etapa a 20-a

Concordia Chiajna – Politehnica Iași 3-6

Au marcat: Marc (21, 64), Albu (67) / A. Cristea (4, 57), Sanoh (8, 55), D. Flores (48), Platini (90+2)

FC Voluntari – Astra Giurgiu 1-1

Au marcat: Hodorogea (50) / Belu (85)

Gaz Metan Mediaș – Hermannstadt 0-2

Au marcat: Tătar (30=, I. Stoica (49)

Dinamo – U Craiova 3-0

A marcat: Montini (30, 48, 53)

Dunărea Călărași – Sepsi Sf. Gheorghe 0-3

Au marcat: Nouvier (18), M. Simonovski (53, 57)

Articolul precedentDan Alexa: O victorie cu Sepsi ne-ar aduce foarte multă linişte!
Articolul următorConcursul de creație ,,Bărăganul în 100 de ani, 1918 – 2018” și-a desemnat câștigătorii