Dunării Călărași nu-i prieşte câtuşi de puţin în Moldova. Dacă în tur, „galben – albaştrii” au trecut şi de Poli Iaşi dar şi de FC Botoşani, în retur, au pierdut pe terenul acestora cu acelaşi scor 1-0.

Joi după-amiază s-a cam repetat scenariul de la Iaşi din urmă cu 2 etape. Profitând de o eroare în defensivă, Hervin Ongenda, nemarcat, l-a învins pe Gabi Popa (a debutat oficial în liga I sub tricoul Dunării) cu o lovitură de cap de la 7-8 metri după o centrare excelentă a lui Golofca trimisă de pe stânga!

Dunărea putea egala în ultimele secunde ale primei reprize însă lovitura de cap a lui Walace din careu a trecut puţin pe lângă bara laterală!

Dacă în prima parte, Dunărea s-a apărat, având o posesie limitată, în repriza a doua echipa lui Alexa „a legat” mai mult nereuşind însă să puncteze şi pe tabelă. Dunărea încheie anul cu o înfrângere, a 6-a consecutivă, ocupând în pauza de iarnă locul 12 cu 17 puncte.

După ce luni s-a despărţit de 10 jucători, Dan Alexa promite „întăriri” în perioada imediat următoare, astfel încât obiectivul privind salvarea de la retrogradare să fie unul perfect realizabil.

În mini – returul sezonului regulat, care va debuta pe 2 februarie 2019, Dunărea va mai disputa 5 partide din care 3 acasă (în ordine cu FCSB, Concordia şi Dinamo) şi 2 în deplasare (succesiv cu FC Voluntari şi Gaz Metan Mediaş).

FC Botoşani – Dunărea Călăraşi 1-0

A marcat: Hervin Ongenda (36)

FC Botoşani: 1. Eduard Pap – 19. Alexandru Patache, 4. Andrei Miron, 3. Andrei Burcă, 11. Aristidis Soiledis – 8. Jonathan Rodriguez – 21. Diego Fabbrini (67. Enriko Papa, 72’), 80. Lorand Fulop (29. Marian Târşa, 82’) – 7. Cătălin Golofca, 9. Mihai Roman (77. Nikola Trujic, 77’), 10. Hervin Ongenda.

Rezerve: 12. Martin Fraisl – 15. Andrei Chindriş, 12. Andrei Dumitraş, 92. Sebastian Chitoşcă.

Antrenor: Liviu Ciobotariu

Dunărea: 12. Gabriel Popa – 23. Filip Gligorov, 17. Alin Dobrosavlevici, 35. Walace, 27. Gaston Mendy – 22. Alexandru Munteanu (10. Valentin Munteanu, 57’), 89. Georgian Honciu, 55. Alexandru Bourceanu, 24. Lucian Buzan (9. Nicolae Carnat, 46’) – 29. Mediop Ndiaye (19. Valentin Alexandru, 70’), 7. Aymen Souda.

Rezerve: 31. Marco Khalil, 33. Sacha Clemence, 8. Stelian Cucu.

Antrenor: Dan Alexa

Au arbitrat: Iulian Călin (Ştefăneşti) – Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin) şi Vlad Bârleanu (Rm. Vâlcea).

Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) şi Octavian Goga (Braşov – LPF).

Cartonaşe galbene: G. Mendy (65’), V. Alexandru (90+2’) / Al. Patache (69’)

Articolul precedentProiectul Portului de agrement din Călărași a primit autorizație de construire
Articolul următorRecomandări, pentru cumpărături în siguranță, de la polițiști