Dunărea Călărași va juca sâmbătă cu calificarea pe masă în sferturile de finală ale Cupei României la futsal. De la ora 18.00, în Sala Polivalentă Ion C. Neagu, jucătorii călărășeni vor juca cu harghițenii de la FK Odorheiu Secuiesc, partida contând pentru faza sferturilor de finală ale Cupei României, ediţia 2018-2019.
„Va fi un meci greu şi foarte important pentru noi pentru că un succes ne va duce, în premieră, în Final Four-ul Cupei. Întâlnim un adversar destul de incomod, deci ne va fi greu. Dar sper să ne mobilizăm la maxim şi să ne calificăm!”, a declarat antrenorul Dunării, Marian Şotârcă.
Cele două echipe s-au întâlnit în acest sezon, în toamna anului trecut, partida încheindu-se la egalitate, 3-3, deşi „galben – albaștrii” au condus, la un moment dat, cu 3-0.
„În tur, a fost egal, într-adevăr. A fost un meci apreciat de suporteri. Am condus la un moment dat cu 3-0, din păcate n-am reuşit să câştigăm. Cred că acum ar trebui să ne luăm revanşa şi să câştigăm sâmbătă seară, mai ales că jucăm acasă.”, a mai adăugat Şotârcă.
„Aşteptăm să vină mult mai mulţi spectatori faţă de meciul din campionat cu Bukovina. Aşteptăm să vină să ne încurajeze iar noi să le oferim un spectacol plăcut ochiului. Împreună să bucurăm de calificare!”, a conchis Marian Şotârcă.