ADR Sud Muntenia, împreună cu Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene organizează în data de 7 martie, la Ploiești, evenimentul regional – „Focus Grup de Descoperire Antreprenorială” dedicat dezvoltării turismului, identității culturale și localităților inteligente.

Activitatea este desfășurată în cadrul proiectului „Sprijin pentru operaționalizarea strategiilor de specializare inteligentă (RIS3) în regiunile mai puțin dezvoltate”.

Astfel, evenimentul se va bucura de invitați ce reprezintă mediul privat, mediul de cercetare, administrația publică locală și societatea civilă, în scopul identificării provocărilor din domeniile menționate și a posibilelor soluții ce se pot materializa în proiecte finanțabile din fonduri europene și naționale.

Întâlnirea va presupune, totodată, și discuții în cadrul unor grupuri de lucru în domeniile turism și localități inteligente, acestea fiind:
• servicii de inovare în industria turismului;
• soluții inovative pentru valorizarea patrimoniului cultural construit (reabilitare);
• turismul integrat de tip cultural, spa/balnear și oportunități de turism activ;
• tehnologii de mediu pentru localitățile inteligente.

Prin organizarea acestui eveniment, ADR Sud Muntenia își dorește să încurajeze noi căi de dezvoltare economică sustenabilă, astfel încât antreprenorii, inovatorii, creatorii, susținătorii locali și regionali să descopere provocări antreprenoriale actuale și să dezvolte idei de proiecte inedite.

Evenimentul va avea loc în intervalul orar 9:00 – 16:30, în sala de conferință a Hotelului Central, Bulevardul Republicii nr.1, Ploiești.

Articolul precedentÎncă un obiect pierdut restituit de jandarmii călărășeni
Articolul următorEchipament nou pentru ISU Călărași, achiziționat printr-un proiect transfrontalier