De dimineață până seara, cel mai mare parc acvatic din sudul litoralului animă persoanele ce îi calcă pragul. Turiștii spun ca Eforie Aqua Park este unul dintre puținele locuri de pe litoral unde nu au timp să se plictisească. Personajele din desene animate ce se plimbă prin parc întreaga zi, magicianul Ciprian ce face deliciul publicului de câte ori urcă pe scenă, sesiunile de face painting, concursurile pe tobogane gonflabile si petrecerile cu spumă sunt doar câteva dintre activitățile ce au loc zilnic în incinta parcului acvatic din Eforie Nord. De asemenea, Starlin Belen vă invită zilnic la dans și distracție, la orele de aqua zumba. Un alt invitat special ce va anima frecvent parcul este mult îndrăgitul Wilmark ce face show de neuitat alături de colegii săi de la Wilmark Dance Academy.

Imagine

„Este unul dintre cele mai frumoase aqua parcuri în care am fost. Sunt în tabără și mă simt foarte bine alături de colegii mei. Am dansat în apă, am făcut tot felul de jocuri distractive și, cel mai mult mi-a plăcut să mă dau în toboganul de mare viteză”, a declarat unul dintre vizitatorii Eforie Aqua Park.

Luna iulie a debutat cu temperaturi extrem de ridicate, drept urmare sunteți invitați să vă bălăciți pe numeroasele tobogane de diferite viteze, în piscine sau în marele jacuzzi cu capacitate de peste 20 de persoane. Doritorii de liniște se pot retrage în zona de lounge situată la etaj sau se pot răsfăța la o ședință de masaj.

            În pauza de la bălăceală, turiștii pot savura pe marginea piscinei un coktail de la unul dintre cele șase baruri tematice sau pot lua masa la unul dintre restaurantele din incinta parcului, unde găsesc o mulțime de preparate delicioase, de la pizza, la supe și alte preparate gătite ca la mama acasă.

            „Pe primul loc punem confortul clienților, motiv pentru care anul acesta am înlocuit cele 3000 de șezlonguri cu unele noi și am schimbat toate umbrelele din parc. Zona de mese a fost, de asemenea, extinsă și renovată. Atenție sporită oferim, de asemenea, siguranței clienților. Calitatea apei este testată continuu iar in jurul piscinei și la fiecare tobogan există savamari ce urmăresc ca jaca să se desfășoare în siguranță”, a declarat Cosmina Melcea, managerul Eforie Aqua Park.

Imagine

Articolul precedentDoliu în Biserica Ortodoxă. Unul dintre cei mai iubiţi preoţi misionari ai Iaşului a murit la mare. Avea doar 44 de ani
Articolul următorAlertă COVID, se revine la raportările ZILNICE privind evoluția cazurilor