Trei persoane printre care și un copil au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat  între localitățile Slobozia Nouă și Iazu din județul Ialomița.

Patru echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD au intervenit de urgență. În sprijin au acționat trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.

Patru persoane, trei adulți și un minor în vârsta de aproximativ 10 ani, conștiente, cooperante și neîncarcerate, au fost evaluate și monitorizate de către echipajele medicale. Ulterior trei  victime printre care și minorul au fost  transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, pentru investigații medicale suplimentare. A patra persoană nu a necesitat transportul la spital.

Imagine

Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentNUNTA anului. Cine este milionarul misterios, unul dintre NAȘII lui George Simion
Articolul următorSimona Halep şi-a aflat adversara din primul tur la US Open