Cherhanaua Moessia din localitatea constănțeană Vadu a fost închisă în urma unui control făcu de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Comisarii instituţiei au primit informaţia că un consumator a ajuns ân stare gravă la spital după ce consumase ton expirat. În urma neregulilor constatate unitatea a fost amendată și cu 10.000 de lei.
Printre deficiențele constatate: produse alimentare cu schimbare stare termică din produs refrigerat în produs congelat; produse alimentare fără elemente de identificare şi carcaterizare, care au fost scoase din ambalajul original şi reambalate de către operatorul economic fără a mai exista informaţii cu privire la data de valabilitate.
Comisarii ANPC au mai găsit produse alimentare şi materii prime cu termenul de valabilitate depăşit din 2019, 2020, 2021, din mai, septembrie 2022, fire electrice ieşite, fără capac sau protecţie, igienă precară, excremente de animal în zona de spălat vase, muşte în blocul alimentar, ustensile neprofesionale, coşuri gunoi fără capac, nu era respectată vecinătatea produselor alimentare, preparatele culinare erau ţinute la temperatura camerei, în frigiderele de băuturi răcoritoare erau depozitate produse alimentare. În camera de congelare erau produse alimentare ce aveau un miros înţepător de alimente modificate organoleptic.
A fost sigilată camera de congelere, unde echipele de control au găsit 1.038 kg de produse neconforme.
Şeful ANPC a menţionat că pentru cantitatea de produse neconforme va fi făcută sesizare penală.
„Colegii mei vor sesiza organele de cercetare penală. Aici nu mai vorbim de o abatere contravenționala, nici nu au sancționat ci au făcut mențiunea in cuprinsul procesului verbal ca vor fi sesizate organele de cercetare penală. Sunt convins ca organele de poliție sosite la fata locului, la solicitarea colegiilor noștri vor lua măsurile ce se impun. De la fire neizolate ce puneau in pericol consumatorii cât si personalul angajat pana la spații de refrigerare nesalubrizate de foarte mult timp cu rugina și murdărie foarte veche. Din păcate și blocul alimentar părea intr-o stare greu de imaginat, plin de murdărie și igrasie,” a declarat Horia Constantinescu.
Sursa: Realitatea de Constanta