ISU Călărași avertizează că igienizarea de primavară poate constitui un real pericol de incendiu, care se poate solda cu pagube materiale însemnate. Cei care recurg la astfel de practici vor fi amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 2.500 lei.

Potrivit analizei statistice a incendiilor din ultimii ani, în această perioadă a anului se manifestă o creştere alarmantă a numărului de arderi necontrolate, ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor cu vegetaţie uscată, iar în cele mai multe cazuri, focul se extinde la gospodăriile populaţiei sau la păduri, provocând însemnate pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.

Perioada de primavară se caracterizează prin cel mai mare număr de incendii, aceste evenimente nedorite având loc în special în mediul rural, şi nu de puţine ori pagubele materiale provocate de acestea sunt consistente.

ISU Călăraşi aduce la cunoştinţă cetăţenilor care deţin sau administrează terenuri agricole, prevederile generale care trebuie să fie respectate la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:

-condiţii meteorologice fără vânt;

-colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi, astfel încât, arderea să poată fi controlată;

-executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

-curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m,;

-desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

-supravegherea permanentă a arderii;

-stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

-interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie – gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 metri faţă de materialele sau substanţele combustibile – lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.

Pe terenurile în pantă, arderea vegetaţiei uscate se face pornind din partea de sus a pantei. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163/2007.

Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

În zona de siguranţă a liniilor de cale ferată, drumuri, reţele electrice, reţele de telefonie, conducte de transport lichide combustibile şi gaze, clădiri și suprafeţe împădurite, vegetaţia uscată se va curăţa, fiind intrezisă utilizarea focului deschis sau arderea vegetației uscate în aceste zone de protecție.

Totodată trebuie menţionat şi faptul că se impune supravegherea permanentă a copiilor pe toata durata arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale.

Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi ingrijirea copiilor.

Conform legilor în vigoare „arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi” sau „amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii si alte vecinătăţi” se sancţioneaza cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Articolul precedentBărbat din Ștefan Vodă, reținut de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier
Articolul următorProtecția Consumatorilor (CJPC) Călărași, amenzi de 214.000 lei în lunile ianuarie și februarie