Un accident de circulație a avut loc miercuri seara pe DN 31 în comuna Gradiștea, județul Călărași.
Potrivit polițiștilor „un bărbat, de 28 de ani, a condus autoturismul pe DN31, în localitatea Gradiștea, iar pe fondul consumului de alcool nu a păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul care circula regulamentar în fața sa, intrând în coliziune cu acesta”.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație alcoolică de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, ulterior, față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Călărași cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Calarasi