Diana Șoșoacă a vorbit joi, în emisiunea ”Legile puterii” de la Realitatea Plus, despre neregulile din perioada pandemiei. Senatoarea a criticat modul în care a fost condus ministerul Sănătății de Vlad Voiculescu și a susținut că a luptat un an, în instanță și în stradă, pentru modificarea ordinului care vizează înmormântarea persoanelor decedate din cauza Covid-19.

Șoșoacă a declarat că s-a luptat un an pentru ca autoritățile să schimbe ordinul privind înmormântarea celor decedați din cauza Covid.
”A fost o luptă de un an pe care am purtat-o cu ceilalți avocați și cu oamenii din stradă. Ordinul s-a schimbat când a început și presa, în sfârșit, să vocifereze. 
A fost un miting la Buzău. Am ajuns târziu, aproape se terminase, și am arătat acel sac. L-am luat de la o firmă de pompe funebre. Eu sunt rezistentă, mă duceam cu mama la IML. Am arătat acel sac și se vedea că are mânere. Apoi ni s-au transmis poze de la spitalul din Arad, oamenii erau aruncați pe jos.

În următoarele două zile s-a schimbat acel ordin și au început să spună ”nu știu”. Când ești ministru, primul lucru te interesezi ce în e subordinea ta, dacă respectă legea, demnitatea, onoarea”, a spus Șoșoacă.

Senatoarea a continuat criticile la adresa fostului ministru Vlad Voiculescu, făcând o acuzație extrem de gravă. 
”Îi ceream mereu domnului Vald Voiculescu demisia. Am și vorbit de vreo două ori la telefon. Când Balșul a luat foc, dânsul mi-a răspuns râzând. Mi-a raspuns ”ce, sunt de vină eu?”, a mai spus Șoșoacă.

 
Articolul precedentControale în domeniul sistemelor de securitate private. Amenzi în valoare de 7000 de lei
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 198. Șofer de TIR român, vedetă în Franța