Astăzi, 9 aprilie, 12 locuinţe destinate închirierii, pentru tinerii specialiști din domeniul sănătăţii din municipiul Călărași au fost recepționate de ANL și Consiliul Județean Călărași.
Locuințele (6 apartamente cu două camere şi 6 apartamente cu 3 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Prelungirea Independenței nr. 5A, cu regim de înălţime St+P+2E (subsol+parter+2 etaje), valoarea investiției fiind de 2.840.861,05 lei.
Consiliul Județean Călărași a pus la dispoziție terenul și a finanțat suma necesară branșamentelor la utilitățile locuințelor.
Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă.
În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 2097 din 5 iulie 2019 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.916,42 lei/metru pătrat, inclusiv TVA.