Astăzi, la sediul Instituției Prefectului Județului Călărași, s-a desfășurat ceremonia oficială de învestire a noului prefect, Marian Stoica. Acesta îl înlocuiește pe George Iacob, cel care a condus instituția timp de aproape 8 ani.

În prezența secretarului de stat din Ministerul Administrației și Internelor, Gheorghe Sorescu, a autorităților locale, Marian Stoica a depus jurământul.

Fostul prefect i-a transmis actualului să încerce să rezolve ceea ce el nu a reușit, problema salarizării funcționarilor Prefecturii care, în opinia sa, a rămas „cenușăreasa salarizării” din România.

Marian Stoica este general de jandarmi în rezervă și a fost comandantul Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași în perioada 2001 – 2014 și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș între 2014 – 2017.

Acesta s-a implicat în politică, după ieșirea la pensie, ocupând funcția de președinte al Organizației de Seniori PNL Călărași.

Articolul precedentDragoș Coman, secretar de stat în MTS: „Mi-ar plăcea să revitalizăm întrecerile sportive interșcolare!”
Articolul următorDe mâine, timp de 2 zile, se închide traficul rutier pe DN 21, la Drajna