Primăria Municipiului Călărași anunță că prima etapă de dezinsecție (țânțari și căpușe) se va face marți, 11 iunie 2019, atât terestru cât și avio, pe zone verzi, mlăștinoase, inundate, luciu de apă etc.
Amânarea acțiunii de dezinsecție are ca motive instabilitatea atmosferică din ultimele săptămâni, dar și întârzierea, cauzată de contestații, a achiziției publice a unui contract multianual de dezinsecție, dezinfecție și deratizare.
Substanțele active ale produselor utilizate pentru tratamentele de dezinsecție sunt avizate de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională pentru Produse Biocide. Tratamentele se vor aplica în condițiile atmosferice favorabile, în caz contrar vom anunța reprogramarea dezinsecției.
Acțiunea se va desfășura în condiții corespunzătoare, respectând prevederile legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.