Scenariul de lucru al Ministerului Educației Naționale prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar în decursul lunii iunie. În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, aceste măsuri pot suferi modificări.

În cadrul întâlnirii cu partenerii educaționali, s-au mai stabilit următoarele măsuri:

  • În funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și a Examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie.
  • Programa de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.
  • Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, olimpiadele și concursurile școlare, precum și simulările pentru examenele naționale vor fi anulate.
  • Sesiunea specială a Examenul Național de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.
  • Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.
  • Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020.
  • Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniță și cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate.

Calendarele aferente proceselor amintite mai sus vor fi anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.

În învățământul superior, activitățile se vor desfășura în mediul online. Activitățile care impun interacțiunea „față în față” vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgență.

De asemenea, admiterea la ciclul de licență în învățământul superior se va organiza după susținerea Examenului Național de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susținerea examenului de licență sau disertație.

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, se află în contact direct cu toți miniștrii educației, astfel încât, în funcție de evoluția situației, să existe o corelare între deciziile care se iau la nivelul țărilor UE.

Articolul precedent33 de persoane sunt infectate cu noul coronavirus în județul Călărași
Articolul următorVIDEO| O nouă metodă de înșelăciune în timpul pandemiei de coronavirus