Deoarece conditiile meteo nefavorabile nu au permis efectuarea lucrărilor de dezinsecție, anunțate pentru ziua de sâmbătă, 11 iunie, acestea vor fi reluate astăzi, 16 iunie, în intervalul orar 23:00 – 05:00. Se vor executa două treceri pe fiecare stradă , suprafața totală fiind de 59.205 mp.
Tratamentele se vor desfăşura cu substanţe aprobate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide. Vor fi folosite două insecticide cu spectru larg de acțiune :
SOLFAC COMBI NF – potrivit pentru tratamente împotriva insectelor târâtoare cât și zburătoare; are o acțiune de ucidere rapidă, combinată cu o acțiune reziduală prelungită împotriva insectelor; fără miros. Mod de acțiune : Insecticidul are efect atât prin contact direct cât și rezidual.
K-Othrine SC 25 – este un insecticid lichid concentrat, destinat combaterii insectelor zburătoare și a insectelor târâtoare cu o acțiune reziduală de până la 8 săptămâni.
Apicultorii din municipiul Oltenița sunt rugați să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine.
Sursa: Realitatea de Calarasi