Astăzi, 23 iunie, poliţiştii specializaţi în investigare a criminalităţii economice din Olt au efectuat 22 de percheziţii, în judeţele Bihor, Mehedinţi, Vâlcea, Timiş, Arad, Călăraşi, Vaslui, Caraş-Severin, Maramureş şi Mureş, într-un dosar de evaziune fiscală.
În fapt, în perioada 2012 – 2016, o societate comercială cu sediul din judeţul Olt ar fi înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni nereale constând în achiziţii de mobilier urban de la 14 societăţi comerciale cu un comportament fiscal „tip fantoma”. Astfel, societatea s-ar fi sustras de la plata impozitului pe profit şi a TVA către bugetul de stat, în sumă de aproximativ 550.000 de lei.
De asemenea, societatea respectivă ar fi emis facturi de livrare a bunurilor către 22 de beneficiari din ţară, existând suspiciuni că acestea nu ar fi fost livrate în totalitate, deşi plăţile au fost efectuate.
23 de persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru a fi audiate.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de investigare a criminalităţii economice din judeţele Bihor, Timiş, Arad, Călăraşi, Vaslui, Caraş-Severin, Maramureş şi Mureş.