Peste 100 de percheziții în București și 25 de județe, între care și Călărași, au loc în această dimineață la persoane bănuite că au făcut achiziții fictive în valoare de 2 milioane de euro. Achizițiile s-au făcut de la firme care nu au personal angajat, administrate de aceleași persoane fizice.
La data de 8 ianuarie 2020, polițiștii de investigare a criminalității economice efectuează 102 percheziții domiciliare și pun în aplicare 15 mandate de aducere.
Activitățile se desfășoară în județele Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Buzău, Ilfov, Brăila, Galați, Gorj, Hunedoara, Timiș, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanța, Brașov, Argeș, Teleorman, Mehedinți, Ialomița, Arad și Giurgiu, precum și în București, la domiciliile unor persoane și la sediile unor societăți comerciale și instituții.
Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare și instigare la abuz în serviciu.
Prejudiciul estimat, cauzat bugetului de stat este de 2.000.0000 de euro.
Din cercetări a reieșit că mai multe instituții din țară ar fi efectuat plata unor achiziții fictive pentru mărfuri care nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul instituției sau plata unor facturi pentru mărfuri supraevaluate, pentru care achiziția era nejustificată, neexistând referate de necesitate sau recepții ale mărfurilor achiziționate.
Aceste achiziții ar fi fost făcute de la diferite societăți comerciale care nu au personal angajat, sunt administrate de aceleași persoane fizice, au sediul social și domiciliul fiscal stabilite la adrese apropiate și care au înregistrat venituri doar din încasări de la unități administrativ-teritoriale, instituții de învățământ și alte instituții.
La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și inspectoratele de poliție ale județelor Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Buzău, Ilfov, Brăila, Galați, Gorj, Hunedoara, Timiș, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanța, Brașov, Argeș, Teleorman, Mehedinți, Ialomița, Arad și Giurgiu.