În data de 2 decembrie, la sediul din Călărași al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, primarul comunei Dragoș Vodă, Radu Aurel Ion, a semnat contractul de finanțare aferent aplicației „Reabilitare, modernizare, extindere (prin desființare corpuri C1, C4), dotare Școala Gimnazială Nr. 1 Dragoș Vodă, comuna Dragoș Vodă, județul Călărași”.
Proiectul, finanțat din Programul Operațional Regional 2014-2020, a fost depus în cadrul Axei prioritare 10 – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 – „Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apel dedicat învățământului obligatoriu, Operațiunea B.
Pentru a asigura o educație atractivă și de calitate, în vederea reducerii abandonului școlar în rândul elevilor din comună, administrația locală, în calitate de beneficiar, va realiza lucrări de reabilitare, modernizare și dotare a 15 săli de clasă din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dragoș Vodă, precum și de extindere a sălii de sport, intervenție necesară pentru buna desfășurare a orelor de educație fizică.
Astfel, după finalizarea lucrărilor ce vor îmbunătăți infrastructura educațională, persoanele implicate în procesul educativ, elevi și cadre didactice, vor beneficia de o infrastructură optimizată ce va asigura premisele unei educații de calitate.
Cererea de finanțare are o valoare totală de 10.368.536,94 lei, din care peste 8,6 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, aproximativ 1,3 milioane de lei este contribuția de la bugetul de stat, în timp ce beneficiarul asigură o cofinanțare de peste 200.000 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 69 de luni, începând cu septembrie 2016.
În prezent, în regiunea Sud Muntenia s-au înregistrat 1.178 de proiecte (inclusiv aplicațiile depuse pe SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 8 miliarde de lei. La nivelul județului Călărași, au fost depuse de solicitanții de fonduri Regio 119 aplicații, având o valoare solicitată de aproximativ 800 de milioane de lei. Dintre acestea, prin cele 10 proiecte aferente Axei prioritare 10 se solicită fonduri de peste 50 de milioane de lei.