Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, la nivelul județului Călărași, în acest weekend, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.
200 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au efectuat controale la 214 societăți comerciale din județul Călărași.
Totodată, au fost aplicate 201 sancțiuni contravenționale în cuantum de 50.050 de lei.
Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare.
Sursa: Realitatea de Calarasi