Incident violent în județul Călărași, o femeie a lovit cu palma și cu piciorul doi polițiști în timpul unui scandal. Femeia și un bărbat implicat în conflict au fost arestați pentru 30 de zile.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gara ,au întâlnit în satul Răzvani un grup de persoane care se aflau pe mijlocul părții carosabile, în momentul în care autospeciala s-a apropiat, din grup a iesit o femeie care a lovit cu palma geamul portierei din stânga al autospecialei.
În momentul în care agentul de poliție a deschis portiera autospecialei, femeia aflată într-o stare vădită de ebrietate, l-a lovit cu pumnul în zona feței.
Imediat la fața locului s-au adunat mai multe persoane, rude ale femeii, polițiștii solicitând sprijinul altor echipaje aflate în serviciu. Femeia a fost imobilizată, iar în timpul introducerii în autospecială un alt agent de poliție a fost lovit de aceasta cu piciorul în zona umărului. În timpul intervenției a fost folosit spray-ul irirant lacrimogen,”transmite IPJ Călărași.
Femeia și un bărbat au fost conduși la sediul Poliției Orașului Lehliu Gară, a fost sesizat Parchetul de pe langă Judecătoria Lehliu Gară, procurorul dispunând efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior fiind arestați preventiv pentru 30 de zile.
Foto Arhivă
Sursa: Realitatea de Calarasi