Polițiști, jandarmi, polițiști locali, pompieri și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. au efectuat verificări în Călărași pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.
Au fost aplicate 94 de sancțiuni contravenționale în context COVID, dintre care 88 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și cinci pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea în valoare de 9.500 lei și alte 140 de sanțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 33.000 lei.
Totodată au fost efectuate controale la 162 de societăți comerciale și 150 de obiective și locații de interes în contextul COVID-19.
De asemenea, au fost verificate 1.456 de persoane aflate în izolare sau carantină, iar în trafic au fost verificate 388 de autoturisme și 379 de mijloace de transport în comun, unde au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei.
Sursa: Realitatea de Calarasi