Acțiunile IPJ Călărași din ultima săptămână au avut ca rezultat prinderea în flagrant a 13 persoane, precum și dispunerea a 24 de măsuri preventive. În trafic, pentru neregulile rutiere, 43 de conducători auto au rămas fără permis.
În săptămâna 17 – 23 februarie a.c., peste 400 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.
Au fost organizate 9 acțiuni și s-a intervenit la 304 evenimente, dintre care 287 au fost sesizate prin 112.
Ca urmare a activităților, au fost constatate 73 de infracțiuni, 13 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 24 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 595 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei.
Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind constatate 12 infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 43 de permise de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare.