În data de 16.10.2019, ora 14.50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă „Barbu Știrbei” Călărași, a fost sesizat prin SNUAU-112 despre faptul că la o garsonieră dintr-un bloc situat în Municipiul Călărași s-a produs un incendiu cu degajări de fum dens.

La fața locului s-au deplasat rapid 20 de pompieri militari din cadrul Detașamentului Călărași, cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, o autospecială de prima intervenție si comandă si un echipaj de prim ajutor SMURD.

La sosirea echipajelor profesioniste, incendiul se manifesta violent în interiorul locuinței, etajele II, III, IV și casa scării fiind inundate cu un fum dens, existând risc de intoxicare a locatarilor și de extindere a incendiului la celelalte imobile și bunuri materiale aflate în imediata apropiere.

Pompierii militari au intervenit prompt și au organizat intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului și pentru evacuarea locatarilor, totdată fiind luată si măsura de creare a golurilor de ventilație prin spargerea geamurilor de pe casa scării.

Două familii ce locuiau la etajul unde s-a produs incendiul au fost asistate medical în interiorul locuinței, iar pentru o persoană cu dizabilităti motrice, accesul salvatorilor a fost făcut pe fereastră, aceasta fiind imediat evaluată medical.

Patruzeci si două de persoane au fost evacuate de către echipele de căutare-salvare ale pompierilor militari călărășeni, unsprezece fiind asistate medical, trei dintre ele au fost transportate rapid la spital, ca urmare a producerii unor atacuri de panică.

În sprijinul pompierilor au intervenit și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Călărași cu un medic. La fața locului s-au aflat si echipaje ale ENEL si DISTRIGAZ, care au dispus sistarea alimentarii cu energie electrică si gaze a locuințelor.

În urma producerii acestui incendiu, au ars numeroase bunuri materiale din locuință (arsă în proporție de 80%), pompierii militari reușind să salveze bunuri materiale în valoare de peste 10.000 de lei.

Potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului, cauza probabilă a producerii incendiului este cea produsă de „efectul termic al curentului electric” ca urmarea lăsării unor aparate electrice sub tensiune, fără supraveghere.

Articolul precedentCirculația la nivel cu calea ferată din Județul Călărași, în atenția polițiștilor
Articolul următorISU Călărași, întâlnire cu președinții Comitetelor pentru Situații de Urgență din zona Oltenița