Dunărea Călărași își întărește lotul pentru partea a doua a sezonului regulat și play-out aducând jucători cu experiență dar și tineri în speranța salvării de la retrogradare.
Nicolae Calancea este noul portar al Dunării. În vârstă de 32 de ani, Calancea a evoluat ultima oară la U Craiova, echipă cu care şi-a trecut în palmares şi trofeul Cupei României, ediţia 2017-2018. El a semnat un contract cu Dunărea valabil până la 30 iunie 2020.
Nicolae Calancea – Scurt CV
S-a născut la Chişinău (Republica Moldova) pe 29 august 1986 (189 cm / 71 kg). A mai jucat la Zimbru Chişinău (2004-2008 şi 2008-2014 / 47 jocuri), KS Kamara (Rusia / 2008), Ceahlăul Piatra Neamţ (2014 – 2015 / 40 jocuri), FC Voluntari (2016 / 7 jocuri) şi CSU Craiova (2016-2019 / 65 jocuri). Are 79 de meciuri în L1. De 19 ori, selecţionat în prima reprezentativă a ţării sale.
Dunărea Călăraşi va miza de acum şi pe serviciile fundaşului central Cristian Sărghi (32 de ani), transferat pentru un sezon şi jumătate. Ultima oară în Albania la Flamurtari, Sârghi a debutat în 2006 la Oţelul Galaţi, echipă cu care a devenit campion al României la finele sezonului 2010-2011.
Cristian Sârghi – Scurt CV
S-a născut la Galaţi pe 23 noiembrie 1986 (184 cm / 77 kg). Fundaş central. A jucat la Oţelul Galaţi (2006-2014 / 169 de jocuri / 9 goluri), Maccabi Netanya (Israel / 2014-2015 / 9 jocuri / 1 gol), Concordia Chiajna (2015-2016 / 16 jocuri), Ermis Aradippou (Cipru / 2016-2017 / 25 jocuri / 1 gol), Pandurii Tg. Jiu (2017 / 1 joc), Gaz Metan (2017-2018 / 29 jocuri), Flamurtari FC (Albania / 2018 / 4 jocuri).
Campion cu Oţelul în 2011. A bifat două partide şi în Champions League: Manchester United – Oţelul 2-0 (2 noiembrie 2011, şi-a trecut în cont un autogol în min. 88) şi Oţelul – FC Basel 2-3. Potrivit site-ului www.transfermarkt.de, Sârghi este evaluat la 300 de mii de euro.
E vorba de Ştefan Vlădoiu (fundaş dreapta – 20 de ani), de la CSU Craiova, ultima oară evoluând în liga a 2-a la Sportul Snagov, Ianis Stoica (mijlocaş – 16 ani) de la FCSB II şi Andrei Radu (fundaş stânga – 22 de ani) de la campioana, CFR Cluj, component al naţionalei de tineret a României U21.
Ei vor face deplasarea în Antalya, acolo unde echipa noastră se va antrena în perioada 11 – 25 ianuarie.