Mesajul a fost prezentat de Constantin Ionescu, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale, în cadrul evenimentului organizat la Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti.
„Celebrăm astăzi 105 ani de la începutul marii bătălii de la Mărăşeşti, o teribilă încleştare armată, la finalul căreia Armata României a ieşit învingătoare. Prin proporţiile şi durata sa, aceasta a fost cea mai mare confruntare de pe frontul românesc din timpul Primului Război Mondial.
România a intrat în război în august 1916 pentru a desăvârşi idealul naţional, pentru a elibera fraţii oprimaţi, care trăiau sub dominaţia imperiilor străine, şi pentru a reuni teritoriile locuite de români într-un singur stat. Faptele de arme, curajul, eroismul şi sacrificiul ostaşilor noştri rămân o sursă de inspiraţie pentru români, generaţie după generaţie”, a afirmat Iohannis în mesaj.
Şeful statului a precizat că „niciodată în perioada modernă existenţa statului român nu a fost într-un pericol mai mare ca în anul 1917”.
„Cu toate acestea, Armata României a zădărnicit intenţiile inamicului şi a fost biruitoare în marile bătălii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, forţând astfel Puterile Centrale să renunţe la acţiunile ofensive pe frontul românesc. Moralul admirabil al soldaţilor români a fost reflectat de îndemnul „Pe aici nu se trece!”, de la Oituz, reînnoit la Mărăşeşti şi care a inspirat, totodată, generaţia următoare, în timpul bătăliei de la Păuliş din septembrie 1944. Sacrificiile soldaţilor noştri au făcut posibile nu doar câştiguri militare, ci au determinat şi o modernizare a societăţii româneşti. Acordarea dreptului egal de vot pentru toţi cetăţenii, împroprietărirea ţăranilor, cu precădere a celor aflaţi pe front, de către Regele Ferdinand au reprezentat reforme semnificative, care au consolidat parcursul democratic al naţiunii noastre”, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis.
El a evidenţiat în context că, astăzi, România face parte din NATO, cea mai puternică alianţă militară din istorie.
„Ţara noastră beneficiază, astfel, şi de garanţiile de securitate conferite de apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică. (…) Să ne amintim cu pioşenie de eroii ale căror oseminte se odihnesc în Mausoleul de la Mărăşeşti, pe dealurile Vrancei şi pe toate câmpurile de luptă! Glorie eternă eroilor poporului român”, a transmis preşedintele.
Sursa: Realitatea Din PNL