Polițiștii rutieri au acționat pe DN3 și DN4, în zilele de 28 și 29 iulie , pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră. la nivelul județului Călărași.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 179 de sancțiuni contravenționale, dintre care 90 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 16 pentru defecțiuni la starea tehnică, 11 pentru nerespectarea legislației rutiere de către bicicliști, 28 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 3 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și 31 pentru alte abateri.
Totodată, a fost constată o infracțiune de conducere fără permis.
De asemenea, polițiștii au reținut 15 de permise de conducere și au retras 13 certificate de înmatriculare.
Potrivit IPJ Călărași au fost folosite echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.Pe lângă acestea, au utilizat și aparatele etilotest și drugtest pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
În activități au fost angrenați și polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, precum și specialiști ai Regiei Autonome – Registrul Auto Român.