Polițiștii din Călărași au reținut șapte persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin metoda „Accidentul”.

La data de  03 faprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au efectuat 7 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Medgidia și în Penitenciarul de Maximă Siguranță Tulcea și au pus în executare 7 mandate de aducere.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada decembrie 2018 – februarie a.c., cei în cauză  ar fi procedat la contactarea telefonică a unor persoane – la întâmplare – și ar fi încercat să le inducă ideea că un mebru de familie al victimelor ar fi provocat sau suferit un accident și că ar fi nevoie de o sumă de bani pentru a remedia situația.

În situația în care persoanele apelate acceptau remiterea sumei solicitate, ceilalți membrii ai grupării ridicau banii din preajma domiciliului acestora, cumulând un prejudiciu total de 70.000 de lei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe telefoane și cartele SIM folosite la comiterea faptelor.

7 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 37 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Articolul precedentAlege Prioritățile Orașului Tău | Podul peste Dunăre, Călărași – Silistra, prioritatea numărul 1 votată de călărășeni
Articolul următorPe 12 aprilie are loc Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată de AJOFM Călărași