Doi tineri de 19 și 27 de ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire și tulburarea liniștii publice în urma unui incident petrecut în comuna Ileana, județul Călărași.
Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare au fost sesizați pe 5 mai , de un bărbat, de 55 de ani, din comuna Ileana, județul Călărași, cu privire la faptul că a fost agresat fizic. La data de 03 mai a.c., în jurul orei 19:30, pe fondul unor discuții în contradictoriu și a consumului de băuturi alcoolice, persoana vătămată a fost agresată fizic de doi bărbați, în vârstă de 19, respectiv 27 de ani, fiind lovit cu pumnii în zona capului.
Cei doi agresori au fost reținuți pentru 24 de ore, aceștia fiind cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Sursa: Realitatea de Calarasi