Investigația procurorilor din Buzău în legătură cu legumele „ajutate” să se coacă mai repede s-a terminat aproape ca orice mare dosar din România: totul este în regulă, roșiile și castraveții de Buzău pot fi mâncate, procurorii spun că nu au nimic.
Parchetul Judecătoriei Pogoanele a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, că roşiile verificate pot fi consumate de către populaţie întrucât concentraţia de substanţe chimice este în limita admisă, însă castraveţii aceloraşi legumicultori trebuie retraşi de la vânzare întrucât sunt dăunători pentru sănătate.
„În urma finalizării raportului de expertiză s-a constatat că în cazul unuia dintre suspecţi probele de tomate au evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice, însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei, iar la probele de castraveţi a fost evidenţiată prezenţa unor substanţe chimice în afara normelor legale, legumele fiind neconforme consumului populaţiei.
În cazul celui de al doilea suspect, probele de tomate au evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice, însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei, iar la probele de castraveţi a fost evidenţiată prezenţa unor substanţe chimice în afara normelor legale, legumele fiind neconforme consumului populaţiei.
Referitor la cel de-al treilea suspect, raportul de expertiză a evidenţiat prezenţa unor substanţe chimice în probele ridicate, însă în limite care să nu afecteze sănătatea populaţiei”, se arată în comunicatul Parchetului Judecătoriei Pogoanele, conform News.ro.
Chiar şi aşa, cei trei legumicultori vor fi cercetați în continuare dat fiind că utilizarea substanţelor chimice neautorizate, indiferent de valoarea concentraţiei, constituie infracţiune.
Rezultatele expertizelor vor fi comunicate, luni, tuturor instituţiilor responsabile de siguranţa alimentară – Direcţia Agricolă, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar Veterinară a judeţului Buzău, care trebuie să scoată de pe piață castraveții cu chimicale.
Reamintim că trei bărbaţi din Ilfov şi Buzău sunt cercetaţi într-un dosar care vizează utilizarea sau revânzarea de substanţe toxice, pentru coacerea prematusă a legumelor cultivate în solarii. În urma unor percheziţii şi a unui flagrant, au fost ridicate peste 200 de kilograme şi peste 350 de litri de substanţe toxice neomologate, unele expirate.