15 milioane de lei, bani de la bugetul Consiliului Județean Călărași, vor intra la începutul lui noiembrie în visteriile localităților din județul nostru. Prioritare vor fi lucrările de infrastructură la școlile cu probleme deosebite: Ștefan Vodă (foto), Spanțov, Nana și Gălbinași.

Alte primării vor primi bani pentru racordarea la energie electrică, dar și pentru cofinantarea proiectelor existente.

„Suma pe care o vom aproba în viitoarea ședință de consiliu județean se vrea un sprijin echilibrat acolo unde situația o impune. Am vizitat școli cu grave probleme, unde copiii învață în condiții inumane, în alte locuri nu există racordare la energie electrică sau aceasta este deficitară…Vine sezonul rece și vor apărea și problemele.

Am spus de la începutul mandatului că voi fi președintele fiecărui primar, al fiecărui cetățean și sunt interesat de tot ceea ce se întâmplă”, precizează Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.

Articolul precedentConsiliul Concurenței a lansat „Monitorul prețurilor produselor alimentare”
Articolul următor„Seism 2019”- Exercițiu de amploare la nivel național, desfășurat și la nivelul Județului Călărași