30 noiembrie este zi de sărbătoare legală, în care ortodocșii și catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.
Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, și este fratele Sfântului Apostol Petru. Inițial era ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, de la care aude că Hristos este Mesia Cel așteptat.
Astfel, devine ucenic al lui Iisus Hristos, chemând și pe fratele său, Simon, care va deveni Apostolul Petru. De aceea este numit Cel dintâi Chemat.
Cei doi au renunțat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos și, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni”, adică apostoli. După Înălțarea Domnului, sorții au decis ca Andrei să propovăduiască în Bitinia, Tracia, Macedonia și Sciția Minor (Dacia Pontică, Dobrogea de astăzi, în cetățile Tomis, Callatis, Histria), apoi Bizanț și Grecia. De aceea este cunoscut drept „apostolul românilor”.
Sfântul Andrei este ocrotitorul României, al Rusiei, al Greciei și al Scoției (care are un X pe steag). Aproape 700.000 de români poartă numele Sfântului Apostol Andrei.
Conform istoricilor bisericești, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras, din Grecia de astăzi, prin răstignire, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei”.
Moaștele sale au fost duse la Constantinopol în anul 350. În anul 850, împăratul Vasile I Macedoneanul a redat locuitorilor din Patras capul sfântului apostol. În urma celei de-a patra cruciade, moaștele Sfântului Andrei au ajuns la Amalfi, în Italia, apoi, în 1462, ele au fost duse la Roma. În anul 1964, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat locuitorilor din Patras.
În anul 1995, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat sfânt cu cruce roșie, fiind cinstit în toată Patriarhia română, iar în 1997, Sf. Andrei a fost numit Ocrotitor al României. În anul 2012, 30 noiembrie a devenit Zi de Sărbătoare Legală.
Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei”
Conform scrierilor teologice și istorice, Sf. Ap. Andrei a ajuns pe pământul dobrogean în jurul anului 60 d. Hr. și s-a oprit cu ucenicii săi aici, unde a găsit trei preoți păgâni care slujeau în peșteră, geți de neam, cunoscuți sub numele Innal, Rimmal și Pinnal. Peștera este situată în Dealul Urluiului, la 4 km de localitatea Ion Corvin și aproximativ 70 de kilometri de Călărași.
Conform tradiției, aici s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei, fiind considerată primul lăcaș de cult de pe teritoriul țării noastre și poarta de pătrundere a creștinismului pe teritoriul României.
I-a botezat în apa unuia din izvoarele care curge lângă peșteră (pârăul Cuzgun), după care au fost hirotoniți ca preoți creștini. Izvoarele se văd și astăzi, iar localnicii și pelerinii le consideră izvoarele cu apa cea mai bună din tot cuprinsul Dobrogei.
Acest loc de rugăciune și viețuire duhovnicească a devenit o adevărată vatră monahală, cunoscută bine în zonă, așa cum demonstrează toponimia locului. Pădurea care adăpostea sihăstria s-a numit în popor sfântă, iar valea din împrejurimi Valea Călugărilor.
În primăvara anului 1943, peștera și izvoarele au fost redescoperite de preotul Constantin Lembrău, împreună cu Jean Dinu, teolog și jurist cu studii la Sorbona. În același an s-au început lucrările de amenajare a peșterii și a incintei.
La intrarea în peșteră s-a ridicat o fațadă din zid de piatră tencuită în exterior, iar în fața peșterii s-a amenajat un platou pentru slujbe. La 30 iulie 1944, Episcopul Chesarie Păunescu a sfințit locul, redându-l cultului, redevenind loc de închinare și de rugăciune, așa cum a fost în decursul vremurilor.
Greutățile războiului au dus însă, încetul cu încetul, la uitarea peșterii și la intrarea ei în ruină. Starea ei de degradare s-a accentuat odată cu desființarea forțată a Episcopiei de Constanța, în anul 1948, și transferarea Episcopului Chesarie și a administrației eparhiale la Galați.
Abia în cursul anilor 1986-1989, prin grija arhiereului Lucian Florea, pe atunci vicar episcopal la Galați, au fost curățate intrarea și interiorul peșterii. Turla de piatră a fost înălțată până la 1 m deasupra pământului, ca să nu intre în peșteră apa ce se scurgea de pe deal.
În vara anului 1990, doi viețuitori de la mănăstirea Sihăstria, ieromonahul Victor Ghindăoanu și monahul Nicodim Dincă, care era de fel din partea locului, din satul Zorile, au sosit în Dobrogea cu gândul de a reface vechea vatră monahală. S-au ridicat chilii, un paraclis, iar la 17 octombrie 1993 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari. Tot atunci s-a turnat fundația noului paraclis.
