Patru tineri, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, din municipiul Călărași, care au furat bunuri și bani din autoturisme. au fost depistați de polițiști.
Potrivit anchetatorilor în noaptea de 11 ianuarie a.c., persoanele în cauză au sustras 2.000 de lei dintr-un autoturism neasigurat, parcat pe strada Năvodari, din municipiul Călărași. Totodată, în noaptea de 12 ianuarie, au sustras bunuri dintr-un autoturism neasigurat, parcat pe strada Speranței, din municipiul Călărași.
Față de tânărul, de 18 ani, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Doi tineri sunt cercetați în stare de libertate, iar față de tânărul, în vârstă de 13 ani, se va dispune clasarea cauzei.
Sursa: Realitatea de Calarasi