Campanie de prevenire a consumului de droguri și a traficului de persoane, destinată elevilor călărășeni

Campanie de prevenire a consumului de droguri și a traficului de persoane, destinată elevilor călărășeni
În cadrul discuțiilor s-a abordat și subiectul siguranței pe internet
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității s-au întâlnit cu elevii din municipiul Călărași, scopul activităților a fost informarea tinerilor cu privire la situațiile de risc legate de traficul de persoane și consumul de droguri, în contextul unei vulnerabilități crescute asociate utilizării internetului, transmiterea unor noțiuni de bază privind infracțiunea și răspunderea penală, dar și prezentarea consecințelor asociate unui comportament deviant.
Prevenirea în rândul tinerilor este una din prioritățile polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași. Temele discuțiilor au vizat prevenirea traficului de persoane, ce înseamnă bullying-ul, cum se manifestă, cine este agresor și cine este victimă în bullying, care sunt caracteristicile bullying-ului, care sunt urmările unui astfel de comportament pentru cei implicați fie că sunt victime, agresori sau martori.De asemenea, elevii au fost informați cu privire la principalele măsuri pe care trebuie să le adopte pentru navigarea online în siguranțășiinstituțiile la care pot apela pentru a obțineinformații, pentru a solicita ajutor sau a semnala o situațiede traficare a unei persoane, fiind promovat help-line-ul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane 0.800.800.678 - serviciu național gratuit.Discuțiile au fost libere, iar teme precum siguranța pe internet, prevenirea consumului de droguri și plante etnobotanice, prevenirea violenței, prevenirea discriminării au fost redate prin filme și spoturi cu conținut adaptat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














